DUMINICA V-a DUPA PASTI– Hristos a inviat!
( A Samarinencii) Predica Pr Arsenie Boca

O calatorie care iarasi i-a suparat pe iudeii, fiindca Iisus n-a respectat prejudecatile lor, de a nu trece prin Samaria. Iudeii predaniilor omenesti, când aveau vreo cale din Iudeia în Galileia, ocoleau Samaria, ca sa nu se spurce. Iisus, Samarineanul milostiv, a facut aceasta calatorie interzisa. Mai mult: intrând pe teritoriul samarinenilor, s-a oprit la Sichar, la fântâna lui Iacov, si a stat de vorba cu o femeie, – si înca cu o femeie stricata. Ba i-a mai cerut si apa sa bea. Inchipuiti-va ce-ar mai fi tremurat de ciuda carturarii si fariseii, vazând ca Iisus asa le calca dispozitiile în picioare – prejudecati care-i tineau într-o nemaiîntâlnita complicitate. Nici ucenicii, pe care-i trimisese în Sichar sa cumpere pâine, nu erau tocmai dumeriti, vazând ca învatatorul lor „sta de vorba cu o femeie”. Inventarul smintelelor omenesti sa-l terminam aci. Aceasta e umbra, care va pune în valoare lumina. Omul cu umbra, Iisus cu lumina.
Iata acum lumina Samarineanului misionar. Intâi, Iisus n-a tinut seama de prejudecatile, de îngustimile sau de tâmpeniile care cascau prapastii între oameni, sau ridicau ziduri absurde.Iisus a trecut, simplu, peste unele ca acelea, – cum ar trece si acum. Iisus n-a prea ales mediul, n-a asteptat prea mari înzestrati la minte, nu s-a
ferit de categorii morale dubioase, fiindca Iisus credea în om. Iar ca sa gaseasca omul (- omul de omenie ascuns si-ntr-un ticalos -), omul cu care vorbeste Dumnezeu, ne dam seama ca pentru Iisus era lucrul cel mai usor. O dovada despre cât crde Dumnezeu în om ne sta
Samarineanca, o femeie, si înca încarcata de pacate. si cu aceasta a vorbit Dumnezeu. Femeii acesteia, ostracizata societatii, Iisus îi încredinteaza revelatii. Nu era capabila prin fire si purtare de revelatii, dar Iisus a trecut-o si peste neajunsurile firii sale, descoperindu-i ca o
cunoaste, ca-i stie pacatele, – ca oarecând descoperind lui Natanael taina copilariei sale, pe când îl ascundea smochinul (Ioan 1,48).
– Vad ca esti Prooroc, vazator de Dumnezeu, deci spune-mi unde-i Dumnezeu, ca sa I ne închinam Lui: în muntele acesta, sau numai în Ierusalim ?
Asa pedagogie are Dumnezeu: îti da o dovada ca te cunoaste, – si înca mai bine de cum te cunosti tu însuti, ca sa te salte într-o treapta sufleteasca capabila de revelatie, sau stare extatica – totusi în stare de constiinta, în care cunosti si tu pe Dumnezeu.
Asa a facut Samarineanca cunostinta cu Dumnezeu. Bucuria aceasta exceptionala a facut-o sa-si uite de pacate, sa uite de apa despre care nu pricepea nimic, sa uite ca trebuie sa se întoarca în cetate. Intr-o asa stare de bucurie tâsnesc în sufletul omenesc întrebarile ultime, întrebarile vesniciei, – caci vesnicia ai dori-o fericirii tale, când te întâlnesti cu Dumnezeu. si aude Samarineanca Adevarul graindu-i:
„Femeie, acum a venit ceasul când adevaratii inchinatori se vor închina Tatalui în duh si în adevar; caci Duh este Dumnezeu, si cine se închina Lui, în duh si în adevar I se cade sa se închine” (Ioan 4,23-24).
Primind Samarineanca o revelatie, care l-ar fi uimit si pe Platon, în faptura ei se stârnesc toate nadejdile lui Israel, si-I spune lui Iisus credinta sa în venirea lui Mesia „care ne va spune noua toate”. Iisus îi înlatura si acest de pe urma val de pe suflet, spunându-i deschis: „Eu sunt Acela” (Ioan 4,26).
La asa masura nu s-a descoperit Iisus pe Sine decât numai în înca doua împrejurari: unui orb din nastere care, dupa tamaduire s-a transformat în misionar al lui Iisus, facând de rusine pe fariseii templului (Ioan 9) si pentru fapta aceasta a lui, Iisus i s-a descoperit cu proprie graire: Fiul lui Dumnezeu. Iar a doua descoperire a Sa, pe fata, a fost înainte de patimi, când a întarit pe ucenici zicând: „Sa stiti: Eu sunt Acela de care au grait proorocii !”
Bucuria aceasta a descoperirii, pe care ti-o face Dumnezeu, nu te lasa unde te-a gasit: te stramuta într-un misionar. Lasi toate ale tale, ca Petru: corabia, pestii si nevasta si casa; asa a lasat si Samarineanca
galeata la fântâna, – fara sa bage de seama ca lasa si pe Iisus, dar pe care-L ducea acum în inima ei: faclie de lumina în cetatea Samariei. La asa transformare sufleteascî s-a trezit Samaria. Iisus se bucura cu Duhul
pentru trezirea din Samaria. Tocmai ajung si ucenicii cu pâinea. Dar Iisus le spune ca alta-I mâncarea care-I astâmpara Lui foamea: Bucuria misiunii reusite, bucuria ascultarii de Tatal, a împlinirii rostului cu care venise tavalug peste prejudecatile si gardurile omenesti, acestea erau pentru Iisus, o adevarata odihna, care stingea cu adevarat tânguirea neputintei, numita foame. Când te saturi sufleteste capata si trupul puteri de supravietuire – si aceasta ne învata Iisus.
Daca Samarineanca a avut o bucurie care a saltat-o pâna la întrebarile vesniciei, prezenta acestei femei L-a lasat si pe Iisus cu bucurie. Deci Iisus vorbind cu ucenicii, care umanizasera pe Iisus dupa ei, le largeste si lor gândul pâna la Secerisul lumii.
Dar iata ca vine o delegatie: multi samarineni, care invita pe Iisus sa ramâna cu ei. si a ramas Iisus cu samarinenii doua zile (Ioan 4,40). – Poate ca, impresionat de sufletul samarinenilor, pe care ocolindu-i iudeii nu l-au putut strica, Iisus sa-si fi însusit numele sub care s-a ascuns în parabola Samarineanului milostiv. Amin!
Predica sustinuta de Pr Arsenie Boca Bucuresti, Dumineca Samarinencii 22.V.1949 “ Cuvinte Vii”
Cu drag pentru voi al vostru preot Ionel, Cheia, 10 Mai 2015

Pilde crestine

Un om, trecând pe o strada, a vazut în fata unei biserici un batrân sarman,cersetor, ce traia din milostenia credinciosilor. De batrân, s-a apropiat o fetita care i-a întins câtiva banuti. Impresionat de gestul ei, trecatorul a întrebat-o pe copila:
– Spune-mi, de ce i-ai dat batrânului banutii tai?
– Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci când faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strâns si i-am dat batrânului din fata bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va îndura si de mine. Cucerit de bunatatea fetei, omul a întrebat-o ce îsi doreste ea cel mai mult.
– O, a spus fata, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine îmbracata, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a însanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate.
– Ei, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunsi în fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat fetei un cojocel calduros si tare frumos. Fetita nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se îndurase de ea.
– Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, si, fii sigura, Dumnezeu îmi va ajuta si mie mai târziu, fiindca atunci când ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi.
Cu cât suntem mai buni si avem mai multa grija unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinta si ne fereste de rele.
“Fiecare din noi e ajutat de celalalt în mod providential.” (Sfântul Marcu Ascetul )

Invataturi duhovnicesti

Prietenia este o binecuvântare
Nu orice prietenie este o binecuvântare, ci doar prietenia curata si sincera, prietenia bazata pe unitate de gândire si simtire, pe compatibilitatea de traire, nu pe calcule mercantile.
Fiinta umana a fost creata spre comuniune, spre partasie reciproca si de aceea ea nu se realizeaza deplin decât în relatie cu o alta persoana.
Daca necazurile sau încercarile sunt traite adesea în izolare, în solitudine, bucuriile, pentru a-si descoperi cât mai mult din valentele lor, trebuie traite în comuniune. Daca omul prefera sa se izoleze în durerile sale si sa le traiasca personal, în reusitele si împlinirile sale simte nevoia sa le împartaseasca si altora, pentru a le înfrumuseta universul existentei lor si a le îmbogati viata.
Necazul se traieste adesea în izolare, bucuria prin participare, suferinta personala în singuratate si interioritate, fericirea în comuniune si prin comunicare.
Însa nu orice prietenie este o binecuvântare, ci doar prietenia curata si sincera, prietenia bazata pe unitate de gândire si simtire, pe compatibilitatea de traire, nu pe calcule mercantile. Astfel de prieteni duhovnicesti „covârsesc pe parinti si pe fii”.
Daca prieteniile lumesti se uita încetul cu încetul, odata cu trecerea timpului, cu marirea distantei, cu schimbarea conceptiilor, prieteniile cele duhovnicesti, construite pe temelia virtutilor crestine, nu mor niciodata, ci se intensifica si sporesc.
La baza tuturor acestor relatii trebuie sa se afle dragostea de Dumnezeu: „Dragostea de aproapele, întemeiata pe dragostea de Hristos, este trainica, nestricata, nebiruita, nesfarâmata. N-o pot sfarâma nici calomniile, nici primejdiile, nici moartea, nici altceva asemanator.
Orice ar patimi un om care iubeste pe aproapele sau nu va înceta niciodata a-l iubi, pentru ca se uita la pricina dragostei sale, la Hristos. Dar cel ce iubeste pentru ca e iubit si el, la rândul sau, o termina repede cu dragostea daca prietenul sau îl supara cu ceva; dimpotriva, cel legat de semenul sau cu lantul dragostei de Hristos niciodata nu va pune capat prieteniei” (Sfântul Ioan Gura de Aur).
(Preot Ioan. C. Tesu, Familia contemporana între ideal si criza, Editura Doxologia, 2011, p. 89)

La 03.05.2015 am unit prin Taina Sfintei Casatorii pe tinerii CENAN Iacob si Liliana. Le dorim o viata fericita petrecuta in credinta, nadejde si dragoste alaturi de familie si nasi

Asteptam parerile dvs. si articole pentru publicare.
www.biserica-cheia.ro
contact@biserica-cheia.ro
Design & Print www.pro-printshop.ro