Colectie 3 acatiste pentru cei adormiti

PREFAȚĂ
,,Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda și judecățile Tale îmi vor ajuta mie" (Ps.118,175). Aceste cuvinte exprimă taina vieții de dincolo de mormânt. După ce sufletul se desparte de trup, identitatea lui, conștiința de sine nu se pierde. Proorocii au putut să vadă, prin Duhul Sfânt, realitatea de după ceea ce numim viața aceasta de aici.

Dacă am fi fost creați doar pentru experiența vieții de aici, am fi avut un Dumnezeu neputincios. Știm însă că Dumnezeul nostru este atotputernic și, mai presus de toate, este însăși Iubirea (I In. 4,8). Iubirea - Dumnezeu Treime a creat o ființă capabilă să primească și să dăruiască iubire nu doar pentru 70-100 de ani, ci pentru a crește fără limitare întru această lucrare, devenind asemenea Lui. Din acest motiv, Mântuitorul ne încredințează că toată Legea și Proorocii se rezumă la porunca iubirii de Dumnezeu și de aproapele.

Înainte de Învierea Domnului, omul n-a cunoscut ce este dincolo de mormânt. Acum însă știm, pentru că El, din iubire nemărginită față de noi, făcându-Se om, a luat asupra Sa toată firea omenească cea alterată și a trecut-o din moarte la Viață și de pe pământ la cer: ,,Cel ce din coastă a zidit-o la început pe Eva, strămoașa noastră, din preacuratul tău pântece S-a îmbrăcat cu trup, prin care tăria morții, Preacurată, a stricat" (Canonul Slujbei înmormântării, cântarea 1, a Născătoarei).

Toată Slujba Înmormântării din Biserica Ortodoxă este, de fapt, un adânc tratat de antropologie creștină și, în același timp, o mărturisire de credință și un praznic al Vieții celei veșnice. Prin troparele din cuprinsul ei vorbim cu Dumnezeu și cu cei adormiți la timpul prezent. Iată un exemplu: ,,Hristos să te odihnească în latura celor vii, și ușile Raiului să-ți deschidă și moștean Împărăției Sale să te arate, și iertare să-ți dăruiască de cele ce ai greșit în viață, iubitorule de Hristos" (Stihira 4 la Fericiri).

Convorbirea aceasta a noastră cu cei dragi, mutați la ,,viața cea neîmbătrânitoare și pururea veșnică" este continuată și după așezarea trupurilor celor adormiți în mormânt. Oare am putea gândi că nu-i iubim dacă nu-i mai vedem cu ochii trupești? Când iubim trecem dincolo de mormânt, îi însoțim pe cei dragi cu dragostea noastră. Iar dragostea le-o arătăm rugându-ne și făcând milostenie pentru ei.

Nimeni să nu zică, așadar, că nu are ce dărui pentru cei adormiți! Când ne amintim de ei, inima noastră se înmoaie și capătă starea potrivită pentru rugăciune. Tocmai de aceea vă punem înainte aceste flori duhovnicești pe care, atunci când vă este dor de ei, să le puteți întinde dincolo de mormânt, spre bucuria lor.

Pr. Grigore Marchiș