DUMINICA I-a DUPA PASTI ( Duminica Tomei)

Hristos a inviat ! Evangelia dupa Ioan 20, 19-31
19. si fiind seara, în ziua aceea, întâia a saptamânii (duminica), si usile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat în mijloc si le-a zis: Pace voua!
20. si zicând acestea, le-a aratat mâinile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, vazând pe Domnul.
21. si Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi.
22. si zicând acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23. Carora veţi ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, si daca nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26. si dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi înauntru, si Toma, împreuna cu ei. si a venit Iisus, usile fiind încuiate, si a stat în mijloc si a zis: Pace voua!
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau încoace si vezi mâinile Mele si adu mâna ta si o pune în coasta Mea si nu fi necredincios ci credincios.
28. A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu!
29. Iisus I-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au vazut si au crezut!
30. Deci si alte multe minuni a facut Iisus înaintea ucenicilor Sai, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31. Iar acestea s-au scris, ca sa credeţi ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si, crezând, sa aveţi viaţa în numele Lui.
Cu drag pentru voi al vostru preot Ionel, Cheia, 19 Apr 2015

Pilde crestine

Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mâncase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. In afara de întinderea nesfârsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata însa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si când mai era cineva, o persoana ce mergea odata cu el si ale carei urme le putea vedea laturi de ale sale. Speriat, a strigat:
– De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad? Dar o voce i-a raspuns:
– Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut în genunchi si i-a mulţumit Domnului ca S-a îndurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum va reusi. si a mers, a mers, pâna când într-un final a simţit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut în genunchi, a privit în spate si … ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pasilor sai.
– Doamne – a spus omul îndurerat – de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decât doua urme în nisip?!
Dar, aceeasi voce i-a raspuns cu blândeţe:
– Pentru ca, pâna acum, Eu te-am dus în braţe.
Deodata, omul nostru a simţit ceva rece, rece, si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, încins de lumina soarelui, cazuse în nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese gasit de o caravana. Câţiva negustori îl ridicasera si îl stropisera cu apa. Atunci când a simţit apa rece pe faţa s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
– Binecuvântat sa fie Domnul! a strigat omul. Cum de m-aţi gasit?
– Am vazut niste urme în nisip si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit.
Erau, într-adevar, urmele tale.
-. Voi credeţi ca urmele mele v-au adus aici?
Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferinţa mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se îngrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa îi ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de el. Ferice de aceia care vad ca toate – sanatatea, puterea de munca, fericirea – ţin de Dumnezeu si ca doar prin
puterea Lui putem fi mântuiţi. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.
“Chiar daca noi ne îndepartam uneori de Dumnezeu, Dumnezeu ramâne mereu aproape de noi.” (Sfântul Ioan Gura de Aur)

Într-o dimineaţa, un baiat s-a dus la bunicul sau si l-a întrebat:
– Bunicule, mereu spui ca trebuie sa fugim de pacate, dar cum sa ma feresc eu de ispite?
– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, daca un om ar vrea sa vâneze o pasare si vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi ca ar trage cu pusca?
– Bineînţeles, bunicule ca vânatorul si-ar îndrepta arma spre pasarea ce sta creanga. Sunt mai multe sanse sa o nimereasca pe cea care sta, decât pe cea care ca sageata prin aer.
– Pai, vezi, baiatul meu …! Tot asa sunt si oamenii, asemenea pasarilor. Esti muncitor si harnic, când esti mereu preocupat sa faci cât mai mult si mai bine atunci diavolul nu poate sa te atinga cu ispitele sale. Dar pe omul lenes si delasator diavolul cu usurinţa îl ispiteste, iar el cade imediat în pacat.
Omul nu a fost facut de Dumnezeu ca sa stea si sa piarda timpul, la voia întâmplarii, ci sa caute mereu sa munceasca cu spor si cu tragere de inima, fiindca doar va afla liniste si bucurie în viaţa.
“Mâinile la munca, mintea si inima la Dumnezeu!” ( Sfântul Teofan Zavorâtul )

Invataturi duhovnicesti

Arhim. Mihail Daniliuc: Lumini din lumina Invierii
Am fost martori deja la primele aratari ale lui Iisus Cel Rastignit, iar apoi Înviat. Luca si Cleopa, cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, au avut fericitul prilej de a li se alatura pe cale Însusi Hristos, Biruitorul mortii, pe când ochii lor „erau tinuti ca sa nu-L cunoasca”.
Mergând în drumul lor, vorbeau despre cele întâmplate la Ierusalim, exprimându-si dezamagirea ca, desi îsi pusesera toata nadejdea în Iisus, iata, tocmai Acesta fusese rastignit, spulberând prin moartea Sa speranta izbavirii, frumoasele perspective ale Împaratiei. Dialogul purtat cu strainul Calator, printre dumbravile de maslin, parca i-a încurajat puţin pe cei doi discipoli. Cu toate ca primisera vestea învierii de la femeile mironosite, de la ceilalti ucenici din Ierusalim, înca sovaiau. Doar minunata descoperire a Mântuitorului la frângerea pâinii i-a convins ca L-au vazut pe Domnul Înviat.
Duminica aceasta, ne vom reîntâlni duhovniceste cu un alt ucenic al Domnului, Toma, la fel de sceptic si îndoielnic ca si ceilalti în probabilitatea ridicarii din mormânt a lui Iisus. Numai Domnul, prezent în fata lui, îndemnându-l sa-I atinga ranile din palme si din coasta, l-a facut pe Toma sa exclame: „Domnul meu si Dumnezeul meu!”, cu neclintita credinta ca Hristos a înviat cu adevarat.
Deducem din aceste doua aratari ale lui Iisus Înviat ca bucuria pascala o traim deplin abia când Îl întâlnim pe Domnul, când El ni Se descopera. Numai înţelegerea sensului mortii Sale face sa apara lumina pascala.
Iisus Înviat nu poate fi recunoscut decât în lumina care arata sensul suferintelor îndurate pentru noi si a noastra mântuire.
Oare nu si inimile noastre au ars de frumusetea cuvintelor Sfintei Evanghelii? Nu ne-a cuprins si pe noi dorul de-a calatori în aceasta lume avându-L alaturi pe emaus01Hristos? În nenumarate rânduri am primit pe Hristos euharistic, ospatând din cina mântuirii precum Luca si Cleopa la Emaus. La fel cum s-a întâmplat cu Toma, s-a strecurat în gândul nostru, poate, inevitabila dilema: oare sa fi fost chiar asa?
De aceea, cu fiecare sarbatoare pascala, ni se potolesc setea si foamea dupa Dumnezeu, se ostoieste dorul dupa Hristos; de fiecare data, împreuna cu Toma strigam: „Domnul meu si Dumnezeul meu!” Iar toate acestea se întâmpla pentru ca proslavirea Învierii Domnului înseamna a marturisi ca El este chezasia învierii noastre, Izvorul nemuririi. Preamarind Învierea, ne întâlnim cu Marele Rastignit si Înviat, Care continua sa fie viu, aflându-Se mereu între noi si în noi, purtându-ne astfel spre zorile vietii vesnice.
Cu fiecare sarbatoare pascala pregustam din farmecul veacului viitor (Evrei 6, 5), retraind un adevar mângâietor si încurajator: nu mai traim pentru noi, ci pentru Acela Care a murit si a înviat pentru noi, dupa spusele Sfântului Pavel, Apostolul (II Corinteni 5,15), caci cu totii suntem fii ai luminii si ai Învierii.

Despre curaţirea launtrica si unirea cu Hristos
Când se simţea mai bine, Valeriu (Gafencu) vorbea frumos si cu însufleţire, oprindu-se cu precadere la tema lui preferata: curaţirea launtrica si unirea cu Hristos. Spunea:
– Prin Botez am primit harul curaţitor, iar prin ungerea cu Sfântul Mir ne-am împodobit cu toate darurile Duhului Sfânt, dar aceasta binecuvântata stare launtrica a ramas nelucratoare în noi, fiindca suntem crestini numai cu numele.
Traim într-o lume de confuzie, de libertinaj, de pacat. E o rusine sa fii credincios, e demodat sa fii moral! Omul botezat, pentru a se mântui, trebuie sa traiasca în Duhul Sfânt toata viata, or noi tocmai asta n-am izbutit. Am crezut, ne-am rugat, am pastrat credinţa, am suferit, dar pentru a te uni cu Hristos este necesar sa te curaţesti launtric prin spovedanie si sa te înnoiesti prin Sfânta împartasanie.
Constient deci si cu toata staruinţa sa te unesti cu Hristos, sa te faci purtator al sfinţeniei Lui, al puterii Lui, al iubirii Lui, al luminii Lui, al nemuririi Lui. Trebuie sa înfrunţi pacatul pâna la sânge. Asa si numai asa te nasti din nou. Nu exista în privinţa aceasta cale de compromis.
Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucuresti – 2006, p. 141

+ Un ultim omagiu aducem d-lui Daraban Gheorghe care a fost chemat la ceruri chiar in 13 apr 2015 a doua zi de Pasti.

Asteptam parerile dvs. si articole pentru publicare.
www.biserica-cheia.ro
contact@biserica-cheia.ro
Design & Print www.pro-printshop.ro